TOAMNA E SEZONUL PASTRAMEI

Home / Culinar / TOAMNA E SEZONUL PASTRAMEI
TOAMNA E SEZONUL PASTRAMEI

Pastrama de oaie  a apărut ca o necesitate a conservării cărnii pentru un timp mai îndelungat, prin sărare, condimentare și afumare. Oierii sunt cei care au găsit această soluție,  iar  în timp s-a transformat într-o rețetă de preparare a unui tip de produs, numit pastramă.

Pastrama este un produs preparat din carne de oaie, de capră, de porc, de vită, de curcan, de iepure, de gâscă, de pește, de vânat etc., puternic condimentat, conservat prin sărare, afumare și uscare. Inițial, pastrama se făcea numai din carne de oaie și capră, mai târziu însă, au apărut și celelalte sortimente iar produsul a fost preluat de mai multe bucătării din Europa, Asia și America (pastrami).

La români, pastrama tradițională se face toamna, atunci când se sacrifică oile. Carnea este dezosată cu atenție, să nu se rupă fâșii, se pune în saramură, în putină din lemn, care se acoperă cu pământ. În acest mod carnea se păstrează foarte bine până în primăvară și rezistă până în toamnă. Se consumă friptă sau la ceaun, cu mămăliguță și alături cu o carafă de must sau de vin mai tare. Rețeta originală a suferit modificări prin adaosul de mirodenii și folosirea unor diverse tipuri de macerare iar pastrama afumată este, de asemenea, un produs delicios și de succes.

Pastrama se consumă cel mai bine la mese copioase în seri de toamnă târzie, în ambient rustic, stropite cu vin roșu scos din pivniță. Dobrogea păstrează o tradiție deosebită în ceea ce privește pastrama autentică de oaie, fiind o zonă în care creșterea oilor reprezintă o îndeletnicire străveche. Diferite etnii care populează în mod istoric Dobrogea păstrează și acum rețetele de casă cu pastramă superioară obținută din oile care au carnea cu cea mai puțină grăsime precum oi tinere de un an sau batal.

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor pentru fiecare cont creat pe site (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate

Refuz toate
Accept toate